Un grup de sportivi nu formează în mod necesar o echipă. O echipă se creează printr-un proces evolutiv. De fapt, grupurile trec prin patru stadii de dezvoltare, în urma cărora o colecţie de indivizi se transformă într-o echipă. Aceste stadii sunt:

■ Faza de început. în acest prin stadiu de dezvoltare al unei echipe, membrii se familiarizează între ei. Fiecare sportiv îşi găseşte locul în structura echipei, se formează şi se testează relaţiile interpersonale, inclusiv relaţiile între antrenori şi membrii echipei. Sportivii care nu se pot identifica cu echipa pot avea dificultăţi în a stabili relaţii interpersonale pozitive. Antrenorii îi pot ajuta prin strategii care să faciliteze interacţiunea în cadrul echipei.

Etapa de conflict. Se caracterizează prin rebeliunea împotriva liderului, rezistenţă faţă de controlul exercitat de grup şi conflicte interpersonale. Acest ‘ucru se întâmplă atunci când indivizii şi liderul caută sa-Şi stabilească rolurile şi statutul în cadrul grupului. ^ueşi uneori acest confiict poate fi chiar fizic, de ^D|cei el este social şi interpersonal. în acest stadiu, antrenorul trebuie să comunice obiectiv şi desch-sportivii. Evaluările pe care antrenorul le fac’^S °^U privire la calităţile şi carenţele fiecărui sportiv rn °^U în care el se impune, vor reduce incertitudinea este o sursă majoră de stres pentru sporr^ Reducerea stresului scade şi nivelul de ostilitate .

■ Stabilirea normelor. în acest stadiu, ostilitatea est înlocuită de solidaritate şi cooperare. în loc să s⁶ concentreze exclusiv spre nevoile individuale⁶ sportivii muncesc împreună pentru a îndeplini scopuri comune. Coeziunea de grup se dezvoltă în acest stadiu în care sportivii strâng rândurile şj clădesc unitatea echipei. Se stabilizează rolurile în cadrul echipei şi apare un respect pentru contribuţia unică a fiecărui membru. în loc să existe o competiţie pentru statut sau recunoaştere, jucătorii insistă pentru economie în efort şi eficienţă în îndeplinirea sarcinilor.

■ Faza de performanţă. în acest stadiu final, membrii echipei îşi canalizează energiile pentru succesul echipei. Problemele structurale sunt rezolvate, iar relaţiile interpersonale sunt stabilizate. Rolurile sunt bine definite şi jucătorii îşi acordă sprijin unul altuia pentru a reuşi. Scopul principal este reuşita echipei. Antrenorul oferă întăriri fiecărui jucător privind contribuţia lui specială la succesul echipei. Astfel, nici un sportiv nu se simte abandonat sau lipsit de valoare.

Ziarele sportive şi emisiunile TV sunt pline de exemple privind echipe cu individualităţi marcante care nu confirmă în meciuri decisive din cauza lipsei de coeziune. Existe şi exemple contrarii, în care echipe fără jucători foarte talentaţi obţin rezultate peste aşteptări. Un principiu bine stabilit în sport este cel potrivit căruia un grup de jucători care se înţeleg foarte bine sunt mai eficienţi decât un grup de jucători care acţionează individual numai pentru reuşita lor. într-o echipă de baschet există mai mulţi jucători capabili să înscrie 20 de puncte sau mai mult. Totuşi, în interesul echipei, antrenorul poate să ceară ca unul sau mai mulţi jucători să nu-şi asume roluri de marcatori principali. De exemplu, conducătorul de joc îşi asumă responsabilitatea în organizarea jocului în apărare şi atac, o extremă de forţă să aibă mai mult rol de recuperator defensiv şi ofensiv.

Sportivii specializaţi în aceste roluri înscriu rar un număr mare de puncte şi îşi asumă roluri mai puţin glorioase pentru binele echipei. Astfel se dezvoltă nişte relaţii structurale în echipele sportive, relaţii care sunt critice pentru obţinerea succesului.