Jan 07 2010
MOTIVAŢIA ÎN SPORT Şl EXERCIŢIUL FIZIC
INTRODUCERE
Este greu să ne imaginăm ceva care să fie mai important decât motivaţia pentru obţinerea succesului în sport. Adesea, suntem tentaţi să afirmăm că marile performanţe se bazează pe abilităţi înnăscute. O privire mai atentă asupra vieţii şi pregătirii marilor performeri ne obligă să recunoaştem faptul că performanţele lor sunt o combinaţie între abilităţile fizice şi dorinţa intensă de a fi cât mai buni. Literatura sportivă şi istoriile anecdotice abundă în nume de sportivi care au excelat datorită unei puternice dorinţe interioare de a reuşi pe plan sportiv, în măsură să suplinească atribute fizice, cum ar fi înălţimea, viteza, forţa sau îndemânarea.
Pentru a se antrena, un maratonist valoros aleargă în jur de 200 – 300 km pe săptămână. Gimnaştii de nivel internaţional se antrenează un număr considerabil de ore pe zi, riscându-şi sănătatea şi expunându-se la accidentări invalidante. Paraşutiştii şi alpiniştii se expun unor riscuri extraordinare, sfidând moartea în fiecare clipă. în faţa acestor exemple ne întrebăm: „De ce?"
Psihologia motivaţiei încearcă să răspundă unor întrebări cum ar fi: De ce anumite persoane practică un sport iar alţii nu? Care sunt motivele pentru care unii se îndreaptă spre fotbal, iar fac paraşutism sau ciclism? Cum putem influenţa motivaţia personală a unui individ, pentru a obţine rezultate notabile în sportul pe care îl practică? în ce circumstanţe motivaţia este optimă şi ce putem face pentru a atinge şi menţine acest nivel optimal?
într-o manieră generală, psihologia motivaţiei se preocupă de originea, orientarea şi persistenţa unui comportament.
Primele clarificări asupra motivaţiei sunt datorate lui HuH (1943) şl^rjencejiaSSl, Teoria impulsului, propusă de aceşti psihoTogiT~este o teorie a motivaţiei bazată pe noţiunea de reducere a nevoii. Teoria afirmă că motivaţia este legată de dorinţa de a reduce sau de a satisface un impuls intern. în cazul sportului, impulsul poate fi reprezentat, de pildă, de dorinţa de a deveni o vedetă în fotbalul internaţional sau de a face parte dintr-o echipă de baschet renumită. Motivaţia de a obţine succes în sport nu are însă la bază o nevoie înnăscută, la fel ca setea sau foamea. Ea se dezvoltă şi se învaţă pe parcursul vieţii, pe măsură ce experienţa sportivă a individului se îmbogăţeşte. Termenul de motivaţie derivă din cuvântul motiv, de origine latină (movere înseamnă mişcare). Aşadar, esenţa motivaţiei este dorinţa de schimbare, opusă celei de a rămâne în aceeaşi stare.
