Psihologie educationala

Bandura defineşte autoeficacitatea ca fiind convingerea sau încrederea individului în capacităţile sale ^de a organiza şi executa acţiunile necesare pentru a produce rezultatele dorite. Pentru dezvoltarea autoeficacităţii, individul trebuie să creadă că este în control şi că acţiunile pe care le realizează sunt iniţiate intenţionat. Dacă o persoană crede că este în control şi are forţa de a produce rezultate specifice, ea va fi motivată să încerce să schimbe situaţia. De aici rezultă importanţa autoeficacităţii. Dacă un sportiv percepe sau crede că poate influenţa în bine rezultatul unei competiţii, va dori cu ardoare să intre pe teren şi să se angajeze în luptă.

Continue Reading »

încrederea în sine şi motivaţia nu sunt sinonime, dar se află în relaţie directă. Astfel, s-a observat că sportivii puternic motivaţi tind să devină foarte încrezători în abilităţile lor. Trebuie făcută însă distincţia între încrederea în sine globală şi încrederea în sine raportată la situaţii specifice. încrederea în sine globală este mai mult o trăsătură de personalitate. De exemplu, un individ poate da dovadă de încredere în sine globală, dar cu toate acestea să nu se poate angaja cu succes într-o activitate sportivă sau de exerciţiu fizic. Pentru a încuraja o persoană să facă lucruri noi, ne putem baza pe încrederea în sine globală a acesteia, ceea ce nu înseamnă însă că ea se va simţi capabilă de succes într-o sarcină specifică. Un exemplu de încredere în sine într-o situaţie specifică îl reprezintă jucătorul de fotbal ferm convins că va transforma în gol o lovitură de la 11 metri, de care depinde soarta meciului. în momentele cruciale ale unei competiţii, antrenorul acordă credit jucătorului care are încredere totală în abilităţile lui de a reuşi.

INTRODUCERE

Este greu să ne imaginăm ceva care să fie mai important decât motivaţia pentru obţinerea succesului în sport. Adesea, suntem tentaţi să afirmăm că marile performanţe se bazează pe abilităţi înnăscute. O privire mai atentă asupra vieţii şi pregătirii marilor performeri ne obligă să recunoaştem faptul că performanţele lor sunt o combinaţie între abilităţile fizice şi dorinţa intensă de a fi cât mai buni. Literatura sportivă şi istoriile anecdotice abundă în nume de sportivi care au excelat datorită unei puternice dorinţe interioare de a reuşi pe plan sportiv, în măsură să suplinească atribute fizice, cum ar fi înălţimea, viteza, forţa sau îndemânarea.

Pentru a se antrena, un maratonist valoros aleargă în jur de 200 – 300 km pe săptămână. Gimnaştii de nivel internaţional se antrenează un număr considerabil de ore pe zi, riscându-şi sănătatea şi expunându-se la accidentări invalidante. Paraşutiştii şi alpiniştii se expun unor riscuri extraordinare, sfidând moartea în fiecare clipă. în faţa acestor exemple ne întrebăm: „De ce?"

Psihologia motivaţiei încearcă să răspundă unor întrebări cum ar fi: De ce anumite persoane practică un sport iar alţii nu? Care sunt motivele pentru care unii se îndreaptă spre fotbal, iar fac paraşutism sau ciclism? Cum putem influenţa motivaţia personală a unui individ, pentru a obţine rezultate notabile în sportul pe care îl practică? în ce circumstanţe motivaţia este optimă şi ce putem face pentru a atinge şi menţine acest nivel optimal?

într-o manieră generală, psihologia motivaţiei se preocupă de originea, orientarea şi persistenţa unui comportament.

Primele clarificări asupra motivaţiei sunt datorate lui _HuH (1943) şl^rjencejiaSSl, Teoria impulsului, propusă de aceşti psihoTogiT~este o teorie a motivaţiei bazată pe noţiunea de reducere a nevoii. Teoria afirmă că motivaţia este legată de dorinţa de a reduce sau de a satisface un impuls intern. în cazul sportului, impulsul poate fi reprezentat, de pildă, de dorinţa de a deveni o vedetă în fotbalul internaţional sau de a face parte dintr-o echipă de baschet renumită. Motivaţia de a obţine succes în sport nu are însă la bază o nevoie înnăscută, la fel ca setea sau foamea. Ea se dezvoltă şi se învaţă pe parcursul vieţii, pe măsură ce experienţa sportivă a individului se îmbogăţeşte. Termenul de motivaţie derivă din cuvântul motiv, de origine latină (movere înseamnă mişcare). Aşadar, esenţa motivaţiei este dorinţa de schimbare, opusă celei de a rămâne în aceeaşi stare.

Continue Reading »