Componentele liderului eficient au rezultat dintr-o sinteză a diferitelor orientări existente care se ocupă de studiul conducerii grupurilor. în concordanţă cu modelul interacţionist, componentele conducerii eficiente sunt înţelese ca o combinaţie dintre factorii personali şi cei situaţionali.

Calităţile liderului

Deşi nu există un nucleu comun de trăsături de personalitate care să asigure că o persoană va deveni un lider, există câteva trăsături frecvent întâlnite la lideri se succes:

■ Inteligenţa

■ Asertivitatea

■ Empatia

■ Motivaţia intrinsecă

■ Flexibilitatea

■ Ambiţia

■ încrederea în sine

■ Optimismul.

Aceste calităţi sunt necesare, dar nu suficiente. Măsura în care aceste calităţi sunt necesare depinde de preferinţele grupului şi de situaţiile specifice cu care liderul se confruntă.

Stilul de conducere

în general, antrenorii pot avea un stil de conducere autocratic sau democratic. Stilul democratic este centrat pe sportiv, cooperativ şi orientat spre interacţiuni pozitive. Stilul autocratic este orientat pe victorie, foarte structurat şi orientat spre sarcină. Un antrenor nu este tot timpul acelaşi. Se pot integra şi combina ambele stiluri. Apelul la unul sau altul din stiluri depinde de circumstanţe.

Factori situaţionali

Un lider trebuie să fie sensibil la situaţiile specifice şi la condiţiile din mediu. Conducerea unui grup trebuie să ţină seama de anumite situaţii specifice:

■ Sport de echipă vs. sport individual,

■ Sporturi interactive (ex. handbal) vs sporturi coactive (tir cu arcul),

■ Valoarea echipei,

■ Timpul avut la dispoziţie,

■ Numărul de membri ai staff-ului tehnic,

■ Cultura organizaţională.

Caracteristicile membrilor

Caracteristicile indivizilor care fac parte din grupul sportiv sunt importante în eficienţa conducerii echipei. Caracteristicile şi stilul de conducere trebuie să se întrepătrundă cu caracteristicile participanţilor. De exemplu, sportivii foarte dotaţi aptitudinal preferă un antrenor orientat spre relaţii interpersonale pozitive, femeile preferă un antrenor democratic, lată unele caracteristici ale membrilor grupului de care trebuie să se ţină seama în conducerea echipei: ‘ ■ Sexul,

■ Nivelul abilităţilor,

■ Personalitatea,

■ Vârsta,

■ Nivel de expertiză (experienţa).

Chelladurai (1978), a dezvoltat Modelul Multidimensional al Liderului în mediul sportiv. Acest model este în primul rând unul interacţional. Chelladurai susţine că fenomenul conducerii trebuie să ţină seama de caracteristicile situaţionale ale liderului şi membrilor grupului sportiv. Astfel, conducerea eficientă va depinde de caracteristicile sportivilor şi de limitările situaţiilor din mediu.

După Chelladurai, performanţa şi satisfacţia sportivului (căsuţă 7 din figura de mai jos) depinde de cele trei tipuri de comportament al liderului: solicitat (căsuţa 4), preferat (căsuţă 6), actual (căsuţa 5). Situaţia (căsuţă 1), liderul (căsuţă 2) şi membrii grupului (căsuţa 3) determină aceste trei tipuri de comportament, de aceea se numesc antecedente.

Comportamentele aşteptate

Situaţia cere din partea liderului să acţioneze într-un mod particular. Din partea profesorilor de sport sunt aşteptate anumite comiportamente şi interacţiuni cu elevii. Din partea antrenorilor sse aşteaptă o comportare anume în relaţia cu spectatorii, ceiilalţi antrenori sau cu ziariştii.

Comportamentul dorit

Membrii grupului au preferinţe distincte cu privire la comportamentul liderului. Unii îşi doresc realizări şi performanţă, iar alţii relaţii interpersonale bune. Vârsta, sexul, abilităţile şi experienţa influenţează tipul de relaţie pe care indivizii o preferă. Un adult care se găseşte într-un program de recuperare după o ruptură de ligamente încrucişate se aşteaptă la mai multe explicaţii cu privire la programul urmat, decât un sportiv care este mai familiarizat cu acest tip de accidentare.

onducere ar trebui orientat mai mult spre sarcină. Stabilirea de obiective precise şi îndeplinirea lor ar trebui să nrimeze dezvoltării unor relaţii interpersonale pozitive.

Exemplu: G.V. este profesor de sport la o şcoală de cartier. Sala de sport arată destul de rău: pereţii sunt crăpaţi şi ar necesita o renovare, iar grupurile sanitare sunt într-o stare jalnică. O renovare grabnică nu este posibilă. De aceea, el decide să încerce să îmbunătăţească lucrurile. Pune postere cu sportivi pentru a masca locurile unde pereţii sunt crăpaţi roagă femeia de serviciu să acorde mai multă atenţie curăţeniei în vestiare. Curând el realizează că îmbunătăţirea mediul înconjurător nu este suficientă pentru a creşte motivaţia elevilor. El îşi chestionează elevii cu privire la ceea ce le place şi ceea ce nu le place în orele de sport. Constată că majoritatea elevilor ar dori un program de fitness pe care el îl introduce în prima parte a orei. Reactivează gazeta de perete. Fiecare elev primeşte un calificativ pentru progresele obţinute şi se instituie titlul „elevul săptămânii".

Toate aceste lucruri sunt dovezi ale unui stil de conducere orientat spre sarcină, stil adecvat situaţiei cu care se confruntă profesorul.

Sportivii de mare performanţă sunt, de obicei, orientaţi spre sarcină, iar antrenorii orientaţi spre stabilirea unor relaţii interpersonale pozitive sunt mai adecvaţi pentru aceştia. Dimpotrivă, sportivii mai puţin experimentaţi au nevoie de instruire permanentă şi de întăriri. Un antrenor orientat spre sarcină este soluţia cea mai bună în cazul lor. Acest lucru nu înseamnă că un sportiv începător nu ar avea nevoie de un antrenor empatic, foarte democratic sau un sportiv de mare performanţă nu are nevoie de instruire sau de întăriri, ci acestea sunt stilurile care ar trebui să predomine pentru rezultate cât mai bune. Orientarea spre sarcină şi realizarea unui mediu suportiv sunt deopotrivă necesare în conducerea eficientă a grupului sportiv.

Trebuie luat în considerare şi nivelul de maturitate al sportivilor. Astfel, sportivii foarte tineri au nevoie de o orientare spre relaţii interpersonale şi o orientarea spre sarcină mai scăzută.

• Nu există trăsături universal valabile care să asigure succesul unui lider. Totuşi, liderii de succes au trăsături de personalitate comune, care îi deosebeşte de restul populaţiei.

• Un anumit stil de conducere se potriveşte la o anumită situaţie specifică. Unii lideri funcţionează mai bine în anumite situaţii decât în altele. Este cazul unor antrenori care au fost concediaţi de conducerea echipei pe motiv că nu au fost eficienţi şi sunt angajaţi de către altă grupare unde îşi dovedesc foarte curând eficienţa. Este foarte puţin probabil ca ei să-şi fi schimbat peste noapte stilul de conducere. Mai curând stilul lor de conducere şi comportamentul lor s-a potrivit în noile condiţii.

• Stilurile de conducere pot fi schimbate pentru a se adapta unor cerinţe situaţionale. Există două tipuri de lideri:

1. Lideri orientaţi spre relaţii interpersonale care menţin interacţiuni sociale pozitive şi comunicare deschisă cu membrii echipei şi

2. Lideri orientaţi spre sarcină, care se orientează spre obiective precise şi spre realizări. Aceştia din urmă se focalizează pe performanţă şi productivitate, mai mult decât pe crearea unui mediu social plăcut. Antrenorii pot să-şi modifice stilul de conducere, astfel încât să se adapteze noilor situaţii apărute în echipa pe care o conduc.

De obicei, liderii şi antrenorii sunt aleşi de o autoritate din organizaţie. Uneori, liderii emerg din rândul grupului, cum ar fi situaţia în care antrenorul este ales din rândul jucătorilor. Acest tip de lider este în general mai eficient, pentru că are sprijinul şi respectul membrilor grupului. Este probabil ca acest tip de lider să aibă abilităţi speciale pentru această poziţie.

Cercetătorii au încercat să identifice abilităţile speciale ale liderului, în speranţa de a selecta pe cei care ar putea deveni buni conducători.

TRĂSĂTURILE DE PERSONALITATE

în deceniul trei al secolului trecut, cercetătorii au încercat să determine care sunt trăsăturile de personalitate comune ale celor mai importanţi lideri din business şi industrie. Ei au considerat că există un set de trăsături de personalitate care asigură succesul unui lider în orice domeniu de activitate. Teoriile bazate pe trăsături de personalitate nu au avut suport deplin în practică. Liderii au o mare varietate de trăsături de personalitate. Nu există trăsături specifice pe care să le aibă în mod obligatoriu un lider de succes.

ABORDAREA COMPORTAMENTALISTĂ

Cercetările ulterioare s-au focalizat pe descoperirea unor comportamente universal valabile la un lider eficient. Psihologii behaviorişti susţin că oricine poate fi învăţat să devină un conducător prin simpla învăţare a comportamentelor unor lideri eficienţi. Cu alte cuvinte, ei susţineau că liderii nu se nasc, ci se formează. Liderii din sport şi exerciţiul fizic acţionează asupra

grupului atât prin intermediul relaţiilor interpersonale, cât şi prin imprimarea unor direcţii, scopuri şi structuri echipei sau clasei. De exemplu: când un antrenor preia o nouă echipă, el trebuie să stabilească o comunicare deschisă cu sportivii, relaţii interpersonale pozitive, precum şi scopuri şi obiective precise, lată câteva din comportamentele care caracterizează un antrenor eficient (menţionăm că aceste comportamente au fost detectate prin aplicarea unor chestionare specifice pentru mediul sportiv, unor antrenori renumiţi):

• Comunicarea. O comunicare eficientă este un factor cheie pentru succesul în munca de antrenor, în special când se lucrează cu tineri sportivi. (Principiile comunicării eficiente sunt prezentate pe larg în capitolul rezervat acestei teme).

• Instruirea şi demonstrarea. Antrenorii eficienţi se concentrează în munca lor pe instruirea verbală (spunând elevilor ce să facă şi cum să facă). Ei realizează acest lucru prin scurte demonstraţii, modelând comportamentul corect. Ei trebuie să ofere atât un model asupra unei acţiuni corecte (modelare pozitivă), cât şi imitarea unei modalităţi incorecte de acţiune (modelare negativă). Demonstraţiile antrenorului nu trebuie să dureze mult (câteva secunde), dar trebuie să-i rămână sportivului în memorie pentru mult timp.

• Comportamente reactive şi spontane. Comportamentele reactive sunt răspunsuri la comportamentele specifice unor sportivi, de ex. când un antrenor oferă instrucţiuni în urma unor greşeli. Comportamentele spontane sunt iniţiate de antrenor. De exemplu, antrenorul transmite încurajări elevului său, atunci când intră pe teren.

• Antrenorii pot învăţa să comunice mai eficient cu elevii lor, participând la traininguri pe această temă.