Nu putem elimina cu desăvârşire furia din exprimarea noastră emoţională, dar putem învăţa să o controlăm. Primul pas ar fi conştientizarea faptului că furia nu este neapărat un lucru rău. Felul în care canalizăm furia, o face constructivă sau distructivă.

Acordaţi-vă timp pentru a vă reveni. Dacă lăsaţi furia să vorbească, acest lucru nu va fi constructiv. Uneori este util să ieşiţi din situaţie (faceţi o mică plimbare), pentru va da răgazul să vă liniştiţi şi să evaluaţi corect.

Gândiţi ! înainte de a începe să strigaţi sau să proferaţi insulte, gândiţi-vă la consecinţe. Oare ceea ce veţi spune va produce o confruntare eficientă? Este oare nevoie ca mesajul vostru să aibă ca rezultat intimidarea sau ruşinarea celeilalte persoane? Faceţi o pauză şi respiraţi adânc câteva secunde. Aceasta poate face diferenţa între o interacţiune pozitivă şi un dezastru în comunicare.

înţelegeţi! întrebaţi-vă dacă aţi înţeles corect persoana şi situaţia. Ca să fiţi sigur, puneţi întrebări directe pentru a obţine informaţii suplimentare, a stabili acurat faptele şi a clarifica percepţiile – fără a crea vinovăţie sau disconfort. Faceţi persoana să înţeleagă că doriţi să-i cunoaşteţi poziţia. înţelegerea în mijlocul unei confruntări nu este un lucru uşor, dar îngăduind interlocutorului să-şi exprime trăirile fără a face judecăţi de valoare, poate conduce la o clarificare. Exemplu: Diferenţe individuale în comunicare

M.S. este antrenor de volei la o grupă de începăto ‘ După câteva luni de antrenamente, observă că doi dintr’ elevii lui nu execută corect serviciul şi de aceea mingea se opreşte în fileu. El începe să strige:"De câte ori să vă spun să executaţi corect mişcarea? Chiar nu puteţi reţine un lucru atât de simplu?" Unul dintre elevi nu acceptă critica şi se simte rănit şi stânjenit în faţa colegilor săi. El caută să se concentreze pentru a executa corect mişcarea, dar greşelile se ţin lanţ cu cât observaţiile sunt mai multe Celălalt este mai puţin sensibil şi pare mai abil, înţelegând cum să-şi corecteze greşelile. Critica îl face să fie mai vigilent şi doreşte să demonstreze că poate servi corect. Critica îl motivează să se concentreze şi să -şi corecteze tehnica.

Fii empatic! Dacă eşti răutăcios, duşmănos sau* sarcastic, nu vei reuşi să-ţi convingi interlocutorul că îţi pasă de el. Mai mult, acest lucru va produce resentimente şi neîncredere. Obiectivul într-o confruntare ar trebui să fie rezolvarea problemei de comun acord, fără dominarea sau intimidarea cuiva. Să te pui în pielea altcuiva este esenţa empatiei. înseamnă să te întrebi pe tine însuţi cum te-ai simţi în circumstanţe similare. Când primeşti un mesaj, cum te-ai simţi dacă ai fi criticat sau s-ar striga la tine? Profesioniştii trebuie să se gândească la modul în care se vor simţi destinatarii criticilor sau comentariilor lor. Asta nu înseamnă să nu mai criticăm pe cineva, ci să fim sinceri şi sensibili la ceea ce simt ceilalţi.

Mesajele inconsecvente constituie o altă sursă de distorsiune în comunicare. Nimic nu poate fi mai frustrant decât să auzi ceva astăzi şi total altceva mâine. Consecvenţa este critică în clădirea încrederii şi relaţiilor pozitive. De exemplu, dacă antrenorul este suportiv la antrenamente, dar agresiv şi critic în timpul meciurilor, sportivul va deveni confuz sau chiar se poate bloca în timpul meciurilor.

Deseori inconsecvenţa în caz de conflict apare între canalele verbale de comunicare şi cele nonverbale. Un profesor de educaţie fizică poate adresa cuvinte de încurajare unui elev care încearcă să înveţe o nouă deprindere sportivă, în timp ce limbajul trupului şi expresia facială exprimă descurajare şi plictiseală.

Inconsecvenţa în comunicare produce insecuritate şi anxietate la cei care recepţionează mesajul. Profesioniştii în sport doresc să stabilească o comunicare credibilă, iar consecvenţa este o bună cale spre acest obiectiv. Este necesar să fii consecvent nu numai cu fiecare membru al colectivului în parte, dar şi cu colectivul ca întreg. De exemplu, un antrenor spune echipei că de acum înainte fiecare întârziere se va solda cu neintroducerea celui vizat în următorul joc. Antrenorul trebuie să fie consecvent cu această regulă indiferent dacă este vorba de rezerve sau de vedeta echipei.

Fiti flexibili. Nu există o strategie de ascultare
universal valabilă. Situaţii diferite necesită strategii
diferite Oamenii preferă sau se simt mai confortabil
într-un stil de ascultare sau în altul. Unii preferă doar
să vorbească şi par neinteresaţi dacă sunt sau nu
înţeleşi. Alţii vă vor oferi timp de gândire pentru a
reacţiona la ce au spus şi pentru a le oferi feedback-
uri. . . „
2 Fiti atenţi la bariere şi distorsiuni in comunicare.
Barierele presupun "zgomot", ca atunci când oamenii
vorbesc în timp ce încercaţi să comunicaţi cu alţii.
Antrenorii şi sportivii adesea trebuie să vorbească pe
fondul zgomotului făcut de spectatori. Este nevoie să
dezvoltaţi strategii pentru a contracara zgomotul,
folosind semne nonverbale.

Distorsiunile apar atunci
când mesajele sunt greşit înţelese sau greşit
orientate. Deseori, noi sesizăm o distorsiune doar
atunci când apare un conflict.

Parafrazând gândurile şi trăirile unei persoane o faci să înţeleagă că o asculţi cu atenţie şi îţi pasă de ea. Acest lucru duce la o comunicare mai deschisă şi la schimburi reale de impresii. Atunci când pui o întrebare fereşte-te să foloseşti interogaţia "de ce", pentru că acest cuvânt pare a fi o judecată. Rosenfeld şi Wilder (1990) ne oferă sugestii pertinente pentru îmbunătăţirea abilităţilor de ascultare:

Diferenţiaţi sa auziti de la ascultat. Auzul presupune simpla recepţionare de sunete, în timp ce ascultarea este un proces activ. Este frustrant pentru vorbitor când receptorul aude, dar

• nu ascultă. Dacă vă surprindeţi în momente când nu ascultaţi, concentraţi-vă asupra celui care vorbeşte.

• Pregătiţi-vă mental pentru ascultare. A asculta presupune uneori pregătire mentală. De exemplu, înaintea unei discuţii importante cu cineva, repetaţi mental întregul plan al discuţiei. Astfel veţi putea evita discuţiile tensionate, cu încărcătură afectivă, concentrându-vă asupra unei ascultări active.

Comunicarea intrapersonală se referă la vorbirea cu noi înşine. Acest dialog interior este foarte important. Ceea ce ne spunem prin dialog interior previzionează şi prefigurează modul în care acţionăm şi performăm. De exemplu, la ora de educaţie fizică, unui elev îi este frică să execute un procedeu de gimnastică şi îşi spune că nu îl poate executa şi ar putea să pară caraghios în f^flţ^a colegilor săi. Această comunicare intrapersonală sporeşte probabilitatea ca el să nu execute corect procedeul.

TRANSMITEREA EFICIENTĂ A MESAJELOR

Comunicarea eficientă face deseori diferenţa între succes şi eşec în cazul profesorilor, antrenorilor sau instructorilor sportivi. De aceea, este important să înţelegem cum să transmitem mesaje eficiente, atât verbal, cât şi nonverbal.

Fiti direct.

2. Personalizaţi mesajul. Foloseşte „Eu" în loc de „Noi" sau „Echipa", atunci când emiţi mesaje. Iţi depersonalizezi mesajul atunci când spui „Echipa crede…." sau „Majoritatea oamenilor gândesc că…", atunci când ceea ce spui este exact ceea ce tu crezi. Lăsând pe alţii să presupună ceea ce tu spui implică reţinere în exprimarea propriilor mesaje.

Mulţi oameni care neglijează acest lucru cred că ceilalţi ştiu ceea ce ei vor sau simt. De aceea, în loc să exprime mesajul în mod direct, renunţă să exprime ceea ce au I minte sau spun altceva, în speranţa că mesajul va fi primit de persoana dorită în mod indirect.

In fiecare comunicare apar aceleaşi elemente, d_a scopurile sunt diferite. De obicei comunicăm pentru: ‘

• A convinge (o persoană să meargă la aerobic pentru a scăpa de supragreutate).

• A evalua (prestaţia unui gimnast înaintea unui concurs).

• A informa (un elev asupra unei tehnici specifice jocului de handbal).

• A motiva (echipa de baschet înaintea unei confruntări cu un adversar puternic).

• A rezolva (problemele rezultate în urma unui conflict între doi jucători din aceeaşi echipă).

Comunicarea poate încorpora mai multe scopuri în acelaşi timp. De pildă, un instructor de fitness poate folosi motivaţia şi convingerea pentru a arăta elevelor sale că este necesară introducerea unui exerciţiu suplimentar în rutina pe care o foloseşte.

Pentru a-i influenţa pe ceilalţi şi a te lăsa la rândul tău influenţat de ei – pentru a fi lider, antrenor sau profesor – trebuie să stăpâneşti tehnicile de comunicare verbale şi nonverbale.

Vasile este un jucător de baschet debutant în prima divizie. într-un moment decisiv al meciului, el ratează două aruncări libere de care a depins soarta partidei. Antrenorul principal îi spune: "Vasile, nu-mi vine să cred că ai ratat aruncările libere. Pur şi simplu am avut încredere în tine, dar m-ai dezamăgit. Ţi-am spus să te concentrezi, dar tu ai luat lucrurile prea uşor. Din cauza ta am pierdut un meci decisiv!"

Imediat după acest episod, antrenorul secund îi spune: "Nu-ţi fă griji, Vasile. Este doar un joc. Tensiunea meciului a fost prea mare, publicul a fost ostil, iar tu încă nu ai destulă experienţă de joc. Data viitoare o să reuşeşti să te concentrezi mai bine. Sunt sigur că ai să treci cu bine peste acest episod neplăcut".

COMUNICAREA CA PROCES

Orice comunicare prin care o persoană trimite un mesaj altei persoane conţine cinci elemente de bază, aşa cum se poate observa în figura 2.1:

1. persoană (emiţătorul) decide să transmită un mesaj

altei persoane.

2. Emiţătorul transformă (codează) gândurile într-un

mesaj.

3. Mesajul este transmis (de obicei prin cuvinte rostite.
dar şi prin semne nonverbale) unui receptor.
Mesajul este recepţionat şi interpretat (decodat).
Receptorul analizează mesajul şi răspunde subiectiv
(de exemplu, este interesat, se înfurie, se simte
eliberat etc).