Feb 06 2010
RETROACŢIUNE EXTERNĂ
Procesele efectoare – subsistemele motorii
eferente care facilitează răspunsurile vizibile
(muşchii şi nervii care îi leagă de sistemul nervos
central).
Procesele de traducere – care servesc ca
mediatori între primele două pentru a asigura o
concordanţă optimă între ele.
trimiterea comemzilor către organele efectoare (executăm paşi de tangou şi nu de vals). Procesele de aferentaţie inversă sunt la fel de importante: informaţiile proprioceptive (interne) şi vi2uale sau acustice (externe) asupra efectelor activităţii motrice sunt reintroduse în sistem.
Keele (1973) a fost itinul dintre psihologii care au susţinut de timpuriu ideea căi oamenii ar putea fi limitaţi din punct de vedere al capacităţii lor de procesare a informaţiei. Trebuie să menţi- ornăm faptul că sarcini diferite, cognitive sau motorii, necesită capacităţi de procesare diferite. Dacă o anumită sarcină este atât de complexă încât necesită întregul spatţiu de procesare şi este de maximă importanţă pentru individ, atunci el îi va aloca toate resursele atenţionale, în det:rimentul altor sarcini. Dacă o sarcină specifică nu necesita alocarea întregului spaţiu de procesare disponibil, este posibilă procesarea mai multor sarcini în acelaşi timp, în fu ricţie de resursele atenţionale necesare fiecăreia.
Conform acestui mod«el, o persoană poate procesa mai mulţi stimuli şi poate elabora mai multe răspunsuri în acelaşi timp, cu condiţia c» acestea să nu depăşească propria lui capacitate de procesare informaţională. Dacă o anumită sarcină necesită întrag spaţiul de procesare, atunci doar acea sarcină va primi atenţie şi toate celelalte vor înregistra o scădere a performanţei.
Conceptele de atenţie selectivă şi capacitate limitată de procesare a informaţiei sixint relevante pentru psihologul sportiv, antrenori sau profeso rî şi, în general, pentru toţi cei interesaţi de îmbunătăţirea performanţelor sportivilor. Wrisberg şi Shea (1978) au demonstrat faptul că, pe măsură ce o sarcină motor ~ie este mai bine învăţată şi stăpânită, necesarul atenţionai al acesteia scade. Cu alte cuvinte, pe măsură ce un act motor se automatizează sau se învaţă, solicită mai puţin spaţiu de procesare informaţională, iar sportivul poate să se concentreze şi pe alte elemente. De exemplu, diferenţa semnificativă dintre un jucător începător de baschet şi unul foarte experimentat constă în nivelul de solicitare a spaţiului de procesare informaţională. în timpul unui joc, driblingul solicită aproape întreg spaţiul de procesare informaţională al unui începător. Pe de altă parte, jucătorul experimentat îşi reduce în aşa măsură atenţia acordată driblingului, încât poate să audă sau să vadă diferite informaţii relevante în timpul desfăşurării acestei acţiuni.
Ca urmare, un element central constă în faptul că necesarul de procesare informaţională al fiecărei sarcini poate fi modificat prin învăţare. Altfel spus, necesarul de procesare informaţională al fiecărei sarcini (de ex. driblingul la baschet) poate fi redus în timp, prin exerciţiu.
Un alt factor care trebuie luat în considerare în cazul acestei conceptualizări este noţiunea de diferenţe interindividuale (Keele & Hawkins, 1982). Nu există doi indivizi identici în privinţa nivelului de atenţie necesar fiecăruia pentru a efectua mai multe sarcini în acelaşi timp. Ca urmare, nu trebuie să pornim de la asumpţia că doi sportivi care au aceeaşi experienţă vor avea acelaşi nivel de performanţă atunci când vor fi confruntaţi cu o situaţie ce presupune efectuarea mai multor sarcini în acelaşi timp. O persoană poate întâmpina dificultăţi datorită interferenţei în timpul rezolvării concomitente a sarcinilor A şi B, dar poate să nu întâlnească nici o dificultate în rezolvarea concomitentă a sarcinilor A şi C. Un alt sportiv, confruntat cu acelaşi set de sarcini, poate întâmpina dificultăţi cu totul diferite. Acest lucru este foarte important de conştientizat de către antrenori în momentul în care învaţă diferiţi sportivi să facă faţă unor sarcini multiple. Astfel de situaţii sunt foarte comune în baschet şi fotbal spre exemplu, unde sportivii trebuie să poată controla mingea şi, în acelaşi timp să îşi planifice jocul şi să ia în considerare dispunerea’ jucătorilor ofensivi şi defensivi în jurul lor.
